Mobilier inspirat de Le Corbusier

scaun Le CorbusierAcest an marcheaza 50 de ani de la moartea faimosului arhitect Le Corbusier. Pentru a-l onora, un numar de artisti si branduri de mobila au recreat si s-au inspirat din operele sale, oferind o interpretare proprie a celor mai reprezentative piese create de designer.

Anul 1965 a insemnat atat decesul lui Le Corbusier, dar si lansarea a LC Collection. Proiectata de arhitect in colaborare cu Pierre Jeanneret si Charlotte Perriand, linia de mobila este usor de recunoscut datorita structurilor metalice tubulare. Pentru a celebra intreaga cariera si a comemora viata si reusitele lui Le Corbusier, compania Cassina a ales sa ofere o reeditare a LC Collection, folosind materiale eco.

Cromul nu mai este folosit pentru a colora pielea, iar materialele au fost inlocuite cu tesaturi din microfibre care necesita cu 70% mai putina apa si cu 35% mai putin CO2 pentru a fi produse si vopsite.

Culorile au fost elemente importante in operele arhitectului, care a observat ca nuantele pot defini un anumit spatiu si pot avea un impact psihologic, alterand perceptia. Aceste idei s-au reflectat in folosirea unor palete de culori, licentiate in prezent de marca Tolix. Compania isi prezinta propria colectie de obiecte metalice pictate in culorile folosite de Le Corbusier, acestea fiind expuse la Villa Savoye Le Corbusier din Poissy, Franta.

O persoana importanta in lumea arhitecturii si a designului, Le Corbusier continua sa inspire artistii contemporani. De pilda, Jaime Hayon a creat colectia Réaction Poétique, ce include obiecte inspirate de Le Corbusier, linia urmand a fi prezentata la targul de mobila Milan Furniture Fair, in perioada 14-19 aprilie.

Un alt exemplu este dat de artistul Olaf Nicolai, care a decis sa inlocuiasca pielea folosita la scaunul creat de Le Corbusier, modelul LC4, acoperindu-l cu lana. Aceasta inovatie va putea fi admirata la Villa La Roche din Paris, pana in data de 20 aprilie.

Mobilier Le Corbusier FOTO

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *